„Ce viață mai au și copiii din ziua de azi”, o replică pe care părinții noștri ne-au spus-o, una pe care și noi o vom spune, la un moment dat. Odată cu trecerea timpului multe dintre problemele comunității se rezolvă, dar, din cauza evoluției, apar altele noi. O astfel de problemă apărută, relativ, recent este cea a sedentarismului social, pe care noi, asociația AsNatura, sprijiniți de Primăria Iași, facem tot posibilul să o combatem!
„Cum avem de gând să facem asta?”– ei bine, prin cea mai iubită modalitate care poate exista... JOCUL! Orice este posibil prin joc și având la dispoziție o armă atât de puternică, ne-am decis să o scoatem „la înaintare”.
„Copiii din ziua de azi se joacă numai pe calculator, jocuri video”– aceasta este era în care s-au născut, era digitală. Nu îi putem învinui, tot ce putem face este să le arătăm cât de distractive pot să fie și jocurile transpuse în viața socială.
Zis și făcut! Ne-am adunat resurele și împreună cu implicații noștri voluntari am dat start jocului „SuperMario în viața reală”. Mario este eroul care nu îmbătrânește niciodată. Putem să îl numim „jocul video al copilăriei” pentru că multe generații de copiii s-au bucurat de el, chiar și generația actuală a accesat, măcar o dată, nemuritorul joc.
Un parcurs aplicativ gândit și alcătuit de echipa noastră, special pentru a le oferi copiilor un timp de neuitat. Aceștia au avut de sărit peste obstacole, alergat pe bandă, mers în echilibru, adunat puncte, ocolit obiecte. Le-am dat posobilitatea tuturor participanților de a fi eroii din Lumea lui Mario! Toate aceste sarcini i-au ajutat în dezvoltarea multor calități, deprinderi și priceperi, de asemenea, efortul depus le-a întărit imunitatea și menținut sănătatea fizică și psihică.
Acesta este doar un exemplu din activitățile pe care noi le organizăm, pe lângă toate beneficiile aduse sănătății și dezvoltării anumitor competențe sociale, am avut în vedere să respectăm toate normele și procedurile necesare pentru desfășurarea în siguranță a jocului.
Acestea fiind spuse lansăm un „challenge” pentru fiecare dintre voi, deci... „Te provoc la joacă!”.

Comments